marți, 21 februarie 2017

Alb să ne fie sufletul


Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, 
moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. 
(Matei 25, 34)

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în Săptămâna Albă. Se numeşte aşa, pentru că în această săptămână se consume lactate, dar semnificaţia acestei săptămâni este mult mai profundă şi nu se reduce doar la produse alimentare. Duminica precedentă în biserici s-a citit pericopa Evanghelică despre Înfricoşătoarea Judecată, sau, Judecata de Apoi. An de an auzim aceste cuvinte cutremurătoare, dar cu câtă uşurinţă trecem pe lângă ele. Sau, mai curând, cât de uşor ele trec pe lângă noi. Trec, la fel ca şi anii, zilele, clipele preţioase pe care noi le neglijăm. Începem a le preţui doar când ne ciocnim cu neputinţa omenească în faţa bolii, circumstanţelor, a morţii. Atunci, rând pe rând, revocăm momentele din viaţă, scumpe, dar irosite, şi plângem, pentru că nu le putem întoarce. Îl regretăm pe părintele plecat din viaţa pământească, şi ne tânguim pentru că nu am găsit timp să-i mulţumim pentru dragostea primită, să-l telefonăm şi să-i spunem că îl iubim. Nu am avut smerenia cuvenită pentru a-i primi mustrarea plină de grijă pentru binele nostru spiritual şi material, ne-a lipsit tactul şi răbdarea pentru a-i asculta istorisirile din propria viaţă, din propria-i copilărie, nu am avut timp pentru a ne aşeza lângă el şi a tăcea împreună despre înţelepciunea vieţii. Toate acestea apar mai târziu, când noi înşine suntem copleşiţi de neputinţe. Cuvintele evanghelice trec pe lângă noi, ca seminţele aruncate  în pământul pietros sau împânzit de spini. Adesea, aceste seminţe aşteaptă, hibernând parcă, momentul propice pentru a încolţi şi a da rod.

duminică, 5 februarie 2017

Smerenia vameşului păcătos covârşeşte dreptatea fariseului trufaş

 

Iubiţi întru Hristos! Iată-ne în Duminica Vameşului şi a Fariseului!
Abia ieri răsunau în casele noastre cuvintele troparului “În Iordan botezându-te, Tu, Doamne, Închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, iar Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, slavă Ţie!” Şi deja astăzi în inimile noastre vibrează cântarea smerită: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Datatorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale!” Este cântarea din Triod, cartea folosită în ciclul liturgic din Postul Mare.
Biserica Creştină Ortodoxă a rânduit acest post pentru a ne pregăti sufleteşte către Luminata Sărbătoare a Învierii Domnului. Şi această perioadă a Postului Mare, perioada de asceză premergătoare Patimilor şi Învierii lui Hristos, începe cu trei săptămâni înainte de Postul propriu-zis: săptămânile de după Duminica Vameşului şi a Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Lăsatului Sec de carne, când se citeşte pilda Evanghelică despre Înfricoşătoarea Judecată. După aceasta vine Duminica Iertării, sau, a Izgonirii lui Adam din Rai, şi începe înălţătoarea perioadă a ascensiunii noastre duhovniceşti către Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Astăzi în timpul Sfintei Liturghii se citeşte fragmentul Evangheliei de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca (18, 10-14), în care se istoriseşte despre trufia şi lauda fariseului şi rugăciunea plină de pocăinţă şi smerenie a vameşului.


Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.

Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.

Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.

Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. 

luni, 30 ianuarie 2017

Vameșul Zaheu




 Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor

şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit
(Luca 19, 8)
Lucrurile în viață nu întotdeauna sunt ceea ce par. De multe ori ne-am convins că aparențele înșală.

Vameșii despre care de atâtea ori se vorbește în Noul Testament erau niște colectori de taxe, angajați ai guvernării romane care aveau rolul de a da Cezarului ceea ce este a Cezarului. Iudeii îi priveau ca pe niște slugi ai cotropitorilor, îi tratau cu dispreț și ură desăvârșită. Vameșii în mentalitatea iudeilor erau asociați cu păcătoșii, dar erau temuți – în spatele lor erau legionarii.

În acea vreme societatea iudaică era încinsă de spirite apocaliptice. Era încă vie memoria vitejilor frați Macabei care au condus revoltele iudeilor împotriva cotropitorilor cu aproximativ două veacuri înainte. Duhul revoltei și al nemulțumirii bântuia cetățile, ici colea se iscau lideri populari care chemau la război sfânt. În piețe hoinăreau indivizi cu pumnale ascunse pe sub haine – li se spunea sicari, de la cuvântul sica, pumnal folosit de iudei. În general, iudeii erau cunoscuți pentru mânuirea abilă a pumnalelor.

Toți îl așteptau pe Mesia, eliberatorul, care va aduce ordine în masele bulversate și va elibera poporul lui Israel. Când Mântuitorul Iisus Hristos a început predica, mulți dintre iudei au mers după El. Faima lui Hristos mergea înaintea Lui. În una din acele zile, un om cu numele Zaheu, mai-marele vameșilor, cum ne istorisește Sfânta Scriptură, a văzut o procesiune mare, și, întrebând ce este, a aflat că vine Iisus din Nazaret. A urcat într-un smochin ca să-l vadă mai bine, întrucât era scund.

Când Iisus s-a apropiat de el, i-a zis: ”Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Zaheu s-a bucurat foarte mult, a coborât și a alergat acasă pentru a pregăti o masă pentru marele Oaspete. Văzând, însă, că Învățătorul a intrat în casa unui vameș, mulți s-au tulburat și au murmurat. ”Un proroc ar ști, cu siguranță, ce fel de om este acesta”, își spuneau ei în gând. Într-o situație asemănătoare, vizitând casa unui alt vameș pe nume Levi Matei, Hristos răspunde acestor murmurări și incertitudini că nu cei sănătoși, ci cei bolnavi au nevoie de doctori (Matei 9, 12; Marcu 2, 17).

Zaheu, văzând câtă milă și dragoste i-a arătat Domnul, exclamă că este pregătit să-i despăgubească împătrit pe toți cei pe care i-a nedreptățit vreo dată. Mai mult, este pregătit să împartă săracilor jumătate din averea rămasă.

Dragii mei, vedeți cum lucrează pocăința în om? Vedeți care este rodul cercetării omului de către Dumnezeu? Domnul nu se impune nimănui, stă smerit și bate la ușa inimii noastre, doar să deschidă cineva. Și cine va deschide, El va intra și va cina împreună cu acela: ”Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 20).

Cel care fusese disprețuit de toată lumea, a deschis ușa, a răspuns, în ecou, dragostei lui Dumnezeu. Fostul vameș Zaheu a împlinit cuvântul lui Hristos: ”Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. (Matei 16, 24; Marcu 8, 34; Luca 9, 23).

Acest fragment Evanghelic se citește de fiecare dată când se face sfințirea unei locuințe. În cel mai elocvent mod istorisirea dată ne îndeamnă să ne sfințim sufletele prin roadele pocăinței, să confirmăm credința noastră cu fapte concrete.

Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu ale Cărui răni noi ne-am vindecat, să ne miluiască și să ne mântuiască pe toți. Amin!

Preotul Constantin Cojocaru

miercuri, 4 ianuarie 2017

Să-ţi fie milostenia curată…


„Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru
şi, iată, toate vă vor fi curate.” (Luca 11, 41)

Milostenia este o mişcare firească a sufletului omului, ea face parte din legătura între om şi Dumnezeu. Prin milostenie omul manifestă dragostea faţă de creaţia lui Dumnezeu. Acest cuvânt are origine slavonă, la rădăcina lui stă noţiunea de milă, adică, dragoste faţă de cel care este mai trist. DEX-ul oferă următoare definiţie cuvântului milă: sentiment de înţelegere şi de compasiune faţă de suferinţa sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. Compătimirea, sau, compasiunea, presupune împărtăşirea sentimentului de suferinţă cu cineva. Iar când suferi împreună cu cineva, cânt simţi ceea ce simte celălalt, când te pui în pielea lui, atunci încerci să alini suferinţa împreună cu el. El nu-ţi mai este străin, nu e doar un oarecare aproape al tău, ci e una cu tine. Simţi că împreună cu el şi cu mulţi alţii faci parte dintr-un întreg. Acest întreg este opera lui Dumnezeu. Este trupul lui Hristos, mădularele căruia noi suntem, fiecare în parte. Şi nu sunt doar oamenii, este întreaga fiinţă, întregul pământ – milă pentru un animăluţ flămând, pentru un firişor de iarbă, o floricică, pentru un copăcel frânt, pentru pământul pângărit. Mila este răspunsul de dragoste faţă de Dumnezeu, este expresia dragostei faţă de Creator, prin sentimentul duios faţă de întreaga Sa creaţie.
De aici îndemnul la milostenie ca virtute spirituală, prezent în Sfânta Scriptură. Sfântul proroc Isaia zice: „Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu”. (Isaia, 58, 7-8) Slava lui Dumnezeu întipărită în chipul tău ce radiază cu faptele dreptăţii, cu faptele dragostei.
Noi suntem obişnuiţi să credem că Vechiul Testament prezenta reguli stricte şi aspre, „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Totuşi, încă regele Solomon a spus: „De flămânzeşte vrăjmaşul tău, dă-i să mănânce pâine şi dacă însetează, adapă-l cu apă, că numai aşa îi îngrămădeşti cărbuni aprinşi pe capul lui şi Domnul îţi va răsplăti ţie.” (Pilde 25, 21-22). Sfântul Apostol Pavel citează acest moment în epistola sa către Romani, atunci când îi îndeamnă pe credincioşi să nu se răzbune niciodată (Romani 12, 19-20).
Legea dragostei şi a milosteniei se desăvârşeşte în Noul Testament. Din dragoste faţă de omenire Dumnezeu se întrupează şi devine om: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Întreaga propovăduire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este dragostea şi mila - ca expresiea dragostei. Şi la această dragoste ne îndeamnă Dumnezeu-Cuvântul întrupat: „Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta.” (Matei 5, 42).
Precum dragostea lui Dumnezeu faţă de omenire este curată, la aceeaşi curăţie şi puritate este chemat omul. Ca un părinte iubitor, Dumnezeu ne îndeamnă pe noi, copiii Săi, să fim milostivi unii cu alţii: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Şi, precum nimic necurat nu poate intra în Împărăţia Cerurilor, oamenii sunt îndemnaţi la sinceritate şi milostenie pură, izvorâtă din adâncul sufletului: „Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate.” (Luca 11, 41).
Ca milostenia să fie primită de Părintele Cel Atotmilostiv, ea trebuie să fie sinceră şi lipsită de orice mărire de sine. În centrul actului de milostenie este celălalt, şi nu cel care dă. De aceea, milostenia curată se face în taină: „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 3-4). În mod paradoxal însă, această lume fiind o oglindă palidă şi ştearsă a lumii celei desăvârşite, milostenia se face, în primul rând, pentru cel ce dă. Folclorul nostru cunoaşte expresia „Cine dă, lui îşi dă, cine face, lui îşi face”. Milostenia este ca o bancă, cu cât mai mult depui acum, cu atât de mult te îmbogăţeşti pentru Veşnicie. De aceea, orice milă făcută în numele Domnului ni se va întoarce: „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.  Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine (…) întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 34-40). Dar să ne păzim de gândul că facem milostenie doar cu scopul de a ne îmbogăţi în viitor – milostenia adevărată se face în numele Domnului, nu în numele belşugului propriu.

marți, 3 ianuarie 2017

Emisiunea În Direct cu Constantin Cojocaru


În cel mai sincer mod îmi cer iertare de la telespectatori pentru câteva greşeli pe care le-am făcut în această emisiune.
1. Catavasia "Hristos se naşte, slăviţi-L" nu se cântă chiar la începutul Postului Naşterii, şi nici înaintea lui, ci după sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie/4 decembrie)
2. Clopotele nu are origine protestantă, a fost dăruit împăratului Mihail III (secolul 9) de dojele Veneţiei, şi de atunci se foloseşte în cultul ortodox.
3. Bradul, la fel, nu vine din Germania, ci de la popoarele nordice, scandinave. Ce-i drept, pentru noi, tot "nemţi" rămân, pentru că în vechime în poporul nostru, ca şi la slavi, "nemţi" se numeau toţi străinii.

marți, 27 decembrie 2016

“Presa ortodoxă” fără fapte… moartă este



Câtă dinamică în „mass-media ortodoxă”! Părintele cutare a dat doi lei lui cutărică, celălalt a împărtăşit trei băbuţe, acesta a dat mâna cu un mare şef, ăstalalt s-a pozat cu o mapă groasă şi goală cu alt şef… Multă formă şi puţin conţinut. Judecând din reţele de socializare şi „mass-media ortodoxă”, ai impresia că a venit raiul pe pământ, că ţara a început a se scălda în belşug. Epoca fes-bucului… Ajunge? Sau mai este loc?

Am făcut ceva demn de laudă, dacă am împărtăşit pe moşneguţii din parohie? Sau este ceva ieşit din comun, dacă am vizitat câteva familii aflate la limita sărăciei, şi le-am oferit un dar, un semn de atenţie, le-am insuflat nădejde şi credinţă, le-am spus un cuvânt de întărire şi de învăţătură duhovnicească unei mame cu copilaş bolnav? Oare nu este datoria fiecăruia să facem aceste lucruri? Am impresia că şi faptele „milosteniei” se săvârşesc uneori pentru facebook şi mass-media… Am învăţat bine de la politicieni. Dar motivaţia ne va mântui, sau ne va duce spre pierzanie.

Mi-a spus cineva, „Părinte, trebuie de reflectat în mass-media şi activitatea noastră. Este nevoie ca aceasta să servească drept exemplu şi model de normă spirituală şi socială”. De unde model, dacă el e asemenea unor sticle ieftene de pe crucea scumpă, e frustrare indusă de luciul unor cutii de conserve goale aruncate la gunoi?

Deschid Sfânta Scriptură şi văd contrariul: „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 3-4).

Şi, totuşi… Şi, totuşi, sunt de acord cu ideea că milostenia săvârşită trebuie să-i îndemne şi pe alţii, să fie o formă de predică, un grăunte din care va răsări rod însutit. Dacă aceasta e motivaţia, promovarea valorilor spirituale, duhului milosteniei, răspândirea dragostei şi îndemnul celor din jur la faptele cu adevărat creştineşti, este justificată şi mediatizarea în spaţiul public. O mediatizare discretă, ce pune în evidenţă fapta, şi nu pe cel care a săvârşit-o. Sincer vorbind, simt că este o balansare pe muchie de cuţit. Şi aici, cuvântul viu al lui Dumnezeu ne este povaţă: „Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. (Isaia, 58, 7-8)

Cum putem fi de folos, ce concret putem face pentru a sprijini acţiunile de caritate? Să umblăm pe străzi, vânând oameni nevoiaşi? Sau să ne băgăm în sufletul cerşetorului cu o pâine?

În realitate, puţin trebuie. Văzând suferinţa, să o alini. Să dai, fără să judeci. Chiar şi stând pe reţele de socializare poţi face fapte bune – să dai „like” sau să răspândeşti apelurile de sprijin, să propui colegilor de la serviciu să doneze o parte din următorul salariu pentru un caz concret, un copil care are nevoie de tratament costisitor; să sprijini o familie cu mulţi copii, de exemplu, la început de an şcolar; să povesteşti confraţilor din diasporă despre o situaţie dificilă în care se află cineva, şi să căutaţi împreună o modalitate de susţinere.

Ai un obiect vechi pe care vrei să-l înlocuieşti cu altul nou, dar care este încă bun şi funcţional, însă „nu-ţi satisface gustul estetic”? Donează-l unei familii, unui om care este mai puţin alintat de viaţă. Ai văzut o mână întinsă la intrarea în magazin, dar ai dubii în privinţa persoanei? Cumpără o sticlă de lapte, sau un fruct, sau alt ceva, şi oferă-l. Ai o mică afacere? Oferă un loc de muncă unui frate din comunitatea ta. Ai multă energie şi uneori ai timp liber? Oferă-te în calitate de voluntar, taie câteva braţe de lemne, adu o căldare de apă de la fântână pentru o bătrânică neputincioasă din comunitatea ta.


Opţiuni sunt multiple, şi în asemenea cazuri „mass-media ortodoxă” este justificată. Fără acestea, ea este moartă.





marți, 20 decembrie 2016

Contribţia preotului la consolidarea familiei şi asigurarea bunăstării copilului: seminar desfăşurat în protopopiatul Ungheni din cadrul Episcopiei Ungheni şi Nisporeni


Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, şi a PS Petru, Episcopul de Ungheni şi Nisporeni, seminarul informativ cu genericul „Contribuţia preotului la consolidarea familiei şi asigurarea bunăstării copilului” s-a desfăşurat la sediul episcopal din or. Ungheni în data de 20 decembrie 2016. La eveniment au participat preoţii din protopopiatul Ungheni. Invitatul special al evenimentului a fost d-l Constantin Potlog, Şeful-Adjunct al Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei din r-nul Ungheni.
La inaugurarea seminarului, preotul Constantin Cojocaru, preşedintele Sectorului Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate, a mulţumit d-lui Constantin Potlog pentru bunăvoinţa de a informa preoţii din circumscripţie despre serviciile sociale existente, menţionând că Biserica Ortodoxă întotdeauna a promovat activitatea socială şi milostenia, printre valorile de bază ale creştinismului.
Părintele Constantin a vorbit despre poziţia Bisericii Ortodoxe Ruse din care face parte Mitropolia Moldovei, vis-a-vis la familie şi problemele ce ţin de legislaţia juvenilă (aprobată la Sinodul Arhieresc din anul 2013). Astfel, citând sursa menţionată, s-a afirmat:
„Declarând că familia sănătoasă din punctul de vedere duhovnicesc este cea mai solidă temelie a bunăstării societăţii, Biserica este deschisă pentru colaborarea cu statul şi societatea civilă în chestiunile ce ţin de familie şi copil.”
Totodată, părintele Constantin a subliniat că familia, celula de bază a unei societăţi sănătoase, definită drept „Biserica de acasă” de către Sf. Ioan Gură de Aur, este unica entitate socială cu dreptul şi responsabilitatea de a-i creşte pe copii în spiritul valorilor creştine strămoşeşti care au determinat evoluţia noastră ca neam:
„Biserica afirmă că statul nu are dreptul să se implice în viaţa familiei, cu excepţia cazurilor când există dovezi despre pericolul iminent pentru viaţa, sănătatea şi starea morală a copilului, şi atunci când acest pericol nu poate fi înlăturat prin intermediul susţinerii părinţilor sau prin metode de convingere. Totodată, acţiunile organelor statului trebuie să se bazeze pe criterii de drept, clare şi neechivoce. Anume părinţii sunt cei care trebuie să determine metodele şi formele educaţiei copiilor proprii, în limitele dictate de necesitatea de asigurare a vieţii, sănătăţii şi situaţiei morale a copilului.” („Poziţia Bisericii cu privire la familie şi problemele ce ţin de legislaţia juvenilă”).
Domnul Constantin Potlog a specificat că statul împărtăşeşte pe deplin această poziţie, de aceea, este foarte binevenită colaborarea cu Biserica în domeniul asistenţei sociale şi protecţie a copiilor.
Reprezentantul DASPF Ungheni a descris serviciile sociale existente în raion, menţionând serviciile destinate familiilor cu copii, persoanelor în etate, persoanelor cu dizabilităţi, formele de plasament pentru diferite categorii vulnerabile, serviciile de sprijin familial, precum consilierea parentală, etc.. Atenţie deosebită a fost acordată serviciilor familiale menite să asigure integritatea familiei, evitând scoaterea copilului din familie şi plasamentul lui în instituţii rezidenţiale. Astfel, s-a vorbit despre serviciile Asistenţă Parentală Profesionistă, Sprijin Familial, activitatea centrelor de zi şi a centrelor de plasament, programele de reintegrare familială, şcolară şi comunitară a copiilor reîntorşi din internate, etc.
Accent deosebit a fost pus pe necesitatea de colaborare între preotul şi asistentul social comunitar şi lucrătorul social, dar şi implicarea preoţilor în activitatea Comisiilor Multidisciplinare instituite în fiecare comunitate. Scopul acestei comisii este întrunirea tuturor specialiştilor ce au tangenţă cu familia şi copilul: asistentul social comunitar, lucrătorul social, medicul de sector, cadrele didactice de la şcoală şi grădiniţă, poliţistul de sector, preotul, etc., pentru a identifica cele mai potrivite soluţii de asigurare a integrităţii familiei, ajutând-o să depăşească situaţiile de criză.
În finalul acestui seminar informativ, părintele Bartolomeu Turtureanu, protopopul de Ungheni, a mulţumit d-lui Constantin Potlog pentru informaţia împărtăşită, reafirmând deschiderea preoţilor din circumscripţie pentru colaborare cu DASPF şi alte structuri ale Statului, întru consolidarea şi prosperarea societăţii. „Urmând idealul trasat de Împăratul Iustinian, vreau să accentuez importanţa colaborării între Biserică şi Stat, spre binele poporului. În timp ce Biserica se ocupă de mântuirea sufletului, Statul este responsabil pentru aspectul fizic, pentru viaţa în trup”.
Evenimentul menţionat s-a desfăşurat în contextul Memorandumului de Colaborare semnat între Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
Mulţumim proiectului „Familie puternică pentru fiecare copil” implementat de Asociaţia Obştească „Parteneriate pentru Fiecare Copil” cu sprijinul financiar al USAID, pentru asigurarea logistică a acestui seminar informativ.







Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate